Niciodată în istoria recentă societatea românească nu a fost atât de divizată cum este acum. Trăim vremuri în care, la prima vedere, cine urlă mai tare pare că are dreptate. Vremuri în care unii cred că justiția se face prin Legea Pumnului, nu prin legile statului.

Am ajuns într-un punct periculos, în care, dacă nu ești în tabăra așa-zis „suveranistă”, ești acuzat de înaltă trădare. În care amenințările la adresa reprezentanților statului — de la Președintele României, la judecători sau simpli funcționari — s-au înmulțit îngrijorător. În care lui Șoșoacă, Georgescu și susținătorilor lor pare că li se permite orice: de la invadarea birourilor unor funcționari guvernamentali, până la amenințări cu moartea.

Aceasta nu este România în care vrem să trăim și să ne creștem copiii. Libertatea de exprimare este fundamentală, dar ea nu are nimic de-a face cu libertatea de a amenința, de a umili sau de a agresa oameni.

De aceea, fac un apel clar și ferm la unitate, responsabilitate și respect pentru lege.

Haideți să ne alegem cu grijă lupta. Dușmanul nostru nu este cel care gândește diferit. Dușmanul nostru este ura, minciuna și manipularea.

Eu cred într-o Românie a decenței, a legii și a respectului reciproc. Și pentru această Românie voi lupta. 🇷🇴